Am trait si am stiut

Imagine

Mergeam astazi pe aleea spre casa si ma minunam de cata frumusete exista in jurul nostru. Natura ne-a daruit darul ei cel mai de pret, frumusetea. Numai daca am avea ochi ca sa o privim…

Suntem inconjurati peste tot de frumos. De la pomii in floare care imprastie o mireasma dulce, la verdele crud de dupa ploaie, chipuri de oameni frumosi trec pe langa noi in fiecare clipa, linistea unei dupa-amieze calde rasuna pe o aleea goala, si te simti parte din acest univers care este alaturi de tine indiferent daca tu ai ochi sa il observi sau daca macar ai stii ca exista.

Ma gandeam la viata, in general. Prin cate ii este dat omului sa treaca intr-o viata. Astazi avem oamenii dragi alaturi, maine dispar de langa noi ori pleaca, apar altii, viata este un du-te vino continuu. Ma gandeam la parinti, cand ii vedeam in fiecare zi ma oboseau cateodata, acum ca ii vad mai rar imi lipsesc.

Ma gandeam la oamenii care te suna sa te intrebe daca esti bine, cat de mult conteaza in anumite momente cand poate esti trist si te simti singur.

Ma gandeam la ce facem in fiecare zi, cat alergam, cat ne zbatem, ne stingem cu fiecare zi care trece, nimic nu este reversibil. Ne ducem prea repede.

Ma gandeam la toate greselile pe care le facem in viata, desi la momentul acela erau cele mai bune decizii pe care le puteam lua, dupa ani poate ne pare rau si regretam, dar ne incurajam si mergem inainte. Refuzam sa mai privim inapoi mai mult decat ca la niste amintiri care fac parte din noi, din viata noastra.

Ma gandeam la suflet…cate nu ii este dat sa simta, sa arda, sa se zbata, sa iubeasca, sa urasca, sa se macine, sa spere si sa urle. Rare sunt clipele cand se intampla sa avem un suflet calm, linistit, impacat, senin, curat.

Ma gandeam cate nu ne dorim, in fiecare clipa, mereu ne dorim cate ceva si daca am avea puteri magice cred ca am fi cei mai fericiti oameni de pe planeta, sa ne luam lucruri, sa calatorim, sa vizitam, sa ne simtim mai frumosi si mai bogati.

Ma gandeam cata nevoie avem de iubire, de iubirea celui pe care il iubim, cata nevoie este de iubire ca sa ne simtim completi, impliniti, fericiti.

Ma gandeam cat este de greu sa mai gasesti in ziua de azi oameni de calitate, oameni frumosi, care au farmec, care te cuceresc cu frumosul din ei. Cat este de greu sa mai iubesti, sa te mai deschizi, sa fii tu in fata celuilalt si sa nu te judece gresit. Sa te accepte exact asa cum esti, fara sa mai puna etichete. Traim cu teama de a nu mai fi raniti, de a nu mai suferi, de a nu mai plange.

Ma gandeam ca am avut o viata atat de complexa incat pot sa scriu o carte. Am trait clipa cat de mult am putut, am fost omul momentului, al clipei traite la maxim, fara niciun regret, prefer sa imi aduc aminte decat sa imi imaginez cum ar fi fost, m-am aprins si am ars, si m-am stins la fel de repede.

Ma gandesc ca fiecare are un destin al sau si ma intreb in functie de ce anume iti este dat sa traiesti viata ta. Dupa ce criterii se aleg experientele prin care iti este dat sa treci, cum iti sunt selectati oamenii pe care ii cunosti intr-o viata, de unde vin intamplarile pe care le traiesti?

Ma gandeam ca ne dorim mereu ce nu avem. Si mereu vrem altceva. Altceva decat avem in prezent. Poate mai mult. Din ce in ce mai mult. Ne gandim ca fericirea vine cu fiecare achizitie in plus, cu fiecare reusita sau batalie castigata, cu fiecare succes atins sau fiecare dorinta implinita.

Simteam azi in timp ce paseam agale spre casa ca am trait prea mult. Prea multe. Mai mult decat poate mi-am dorit cand eram copil. Atunci imi doream doar sa devin doctor. Ma gandeam ca am atins culmi pe care nu ma gandeam ca le voi zari macar, ma gandeam ca am avut mai mult decat am cerut.

Ma gandeam azi, in timp ce mergeam pe aleea cu pomi infloriti, ca am obosit. Si ma gandeam ca e atat de fragila viata noastra si cateodata sta agatata de un fir de ata, care se poate rupe oricand.

Ma gandeam ca nu stiu ce ne rezerva ziua de maine, poate natura se intoarce impotriva noastra, ma gandeam ca nimic nu e vesnic. Nici macar noi. Suntem trecatori prin viata noastra si ma gandeam ca singura care ne poate salva este iubirea. Iubirea fata de noi, fata de natura, fata de aproapele nostru, fata de fiinta draga care ne iubeste, fata de parinti, fata de frati si surori, fata de oamenii buni, fata de tot ce ne inconjoara.

Ma gandeam ca am trait si am stiu: sa simt si sa traiesc, sa fac, sa daruiesc, sa plang, sa ma-nfior, sa ard, sa ma cobor, sa rad, sa ma aprind, sa tac si sa suspin, sa lupt, sa dau, sa cer, sa ma inalt spre cer.

https://www.youtube.com/watch?v=mfO1j5d6z9I

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: