Eu sunt, in cele din urma, cautarea mea de sine

Imagine

De mica mi-a fost frica de singuratate. Am cautat sa ma inconjor mereu de oameni. Am cautat sa fiu mereu iubita si sa iubesc. Am alergat, am batut viata in lung si-n lat, am incercat sa te gasesc, sa te iubesc, sa iti dau tot ce aveam mai bun. Am luptat, am plans si am visat, nu m-am oprit niciodata, am alergat, asemeni unei masini, am sofat mereu cu viteza schimband cu eleganta treptele de viteza, am avut mereu un design unic si mereu surprinzator. Am trecut prin multe, se spune ca oamenii cu dorinte speciale au suferinte usturatoare. M-am ridicat de fiecare data, am mers mai departe, am avut curaj mereu. Am incercat mereu sa imi depasesc limitele, mi-am invins fricile, singura, tu nu ai fost langa mine, erai pe alt drum, poate daca te-as fi cunoscut mai demult ar fi fost diferita viata acum.

Am fost un om integru dar am trait la cote maxime. Am riscat mereu, mereu am castigat, mi-am dorit multe, le-am avut, am iubit mult dar am suferit pe masura.

Am facut ce mi-a placut, cand mi-a placut. Am trait frumos si am iubit cu pasiune. Am cunoscut oameni deosebiti, de la fiecare am invatat cate ceva, asemeni unui cocktail am adunat senzatii, gusturi aromate, trairi minunate. 

Am cautat mereu puterea din mine, am cautat adanc, nu am incetat sa sper si sa fiu un om mai bun cu fiecare clipa. Cred ca cineva acolo sus ma iubeste prea mult, am primit atatea de la viata. Sunt profund recunoscatoare.

Viata nu a incetat niciodata sa ma surprinda. Am cautat mereu cate ceva, nu m-am oprit o clipa din mers. Rareori, cat sa imi trag sufletul dupa mine, si porneam iar.

Acum savurez linistea singuratatii. Si e placut. Cu toate senzatiile si trairile ciudate uneori, dar e placut. Te simti in armonie cu tot. Ajungi la momentul acela cand ti se pare ca ai trait foarte mult, decenii, secole, ca ai facut multe, prea multe, ca ai luptat mult, ai castigat, ai mai si pierdut dar te-ai ridicat, viata e numai una si nu puteai ramane jos. 

Te-am iubit, poate prea mult, poate doar eu. Ai fost cautarea mea de sine. M-am regasit prin iubirea ta, ai scos tot ce aveam mai bun, poate asta a fost misiunea ta.

Cand ai plecat nu am crezut ca voi putea suporta singuratatea. Nu am crezut ca voi mai putea zambi. Nu am crezut ca voi putea iubi atat. Acum savurez doar linistea acestui moment, cand pot sa beau o cafea singura pe o terasa retrasa, cand pot sa ascult piesa care imi place de nenumarate ori de zi, cand pot sa inchid tot si sa plec. Am inceput sa ma bucur de tot, am incetat sa mai alerg, nu mai gasesc rostul, tu ai plecat demult dar ai luat cu tine tot ce speram. M-ai lasat singura cu singuratatea mea.

Nu pot sa spun ca mi-e bine. Dar nici rau. E o stare ciudata, dar e placuta. E binele acela cald, e linistea aceea interioara si speranta ca inevitabil va fi bine. Dar nu mai pot sa alerg cum o faceam cand te priveam si imi doream.

Ma simt intr-o alta etapa. Ma simt alt om, parca traieste altcineva in mine. M-am apropiat de natura, de lucrurile care conteaza, am inceput sa privesc cerul dimineata si nu inceteaza sa ma surprinda, caut frumosul in orice ma inconjoara si am incetat sa mai fiu ca un robot care alearga dupa vrute si nevrute.

Am inceput sa imi descopar laturi ascunse, am incercat sa fac fata unui sentiment care ma domina acum putina vreme, am incercat sa ma desprind. Am inceput sa accept lucruri, desi inca dor, am inceput sa inteleg. Nu stiu unde va duce acest drum, poate chiar pe drumul meu. Dar acum stiu ca aveam nevoie de momentul asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: