incursiune in lumea medievala romaneasca

Imagine

M-am intors recent dintr-un castle break de un weekend prin Transilvania. O experienta absolut incantatoare. Oamenii locului, natura cu al sau aer pur si inmiresmat de frumos, linistea ce domnea in oraselele cu case mici si colorate, atitudinea calma si seninatatea din privirile localnicilor, daruirea si pasiunea cu care traiesc si se bucura de viata, harnicia si bunatatea infinita a ardelenilor, grija pentru semeni si atentia la detalii, totul te face sa te scufunzi intr-o stare de visare atat de placuta incat nu-ti dai seama daca esti treaz sau doar  visezi. 

Am plecat cu rucsacul in spate intr-un periplu pe la castelele din Transilvania, in stilu-mi caracteristic, spontan si unic, sa savurez un sfarsit de saptamana intr-un mod aparte.

Prima oprire a fost orasul Sighisoara, pe care l-am descoperit in lumina difuza a unui soare bland, mai degraba de primavara decat de vara, cu copacii infloriti si cu un aer placut si linistit. Sighisoara este printre putinele orase-cetate locuite din Europa si singurul conservat in cea mai mare parte dar si locuit din Romania. Pesemne isi merita numele de „Perla Transilvaniei”. Am urcat zambind treptele cetatii medievale pentru a respira placerea pe care ti-o ofera orasul vazut de sus. Turnul cu ceas, principala atractie dorita de vizitatori ii ofera calatorului sansa rara de a realiza o intoarcere in timp, in atmosfera medievala de acum cateva sute de ani.

Dupa cateva ore mirifice petrecute in acest oras-muzeu, ajungem la Targu-Mures, orasul de suflet al mamei mele, si acum am inteles si de ce. Desi este un orasel de aproximativ 150.000 locuitori (ca o paranteza nu pot sa nu imi exprim recunostinta profunda pentru oamenii secolului vitezei care au inventat internetul si accesul nelimitat la informatii, deoarece cu un simplu click pe google din orice colt al tarii te-ai afla poti afla in timp real tot ce iti poate oferi mai frumos locul respectiv) Targu-Mures este un oras extrem de primitor si  nu am putut sa nu sesizez asemanarea izbitoare cu strazile Vienei, fiindu-i caracteristice stradutele acelea inguste pe care circula si masini si pietoni intr-o armonie desavarsita greu de explicat in cuvinte.

Ajunsi in Reghin, l-am cunoscut pe Francisc, un lutier din Ardeal de o frumusete iesita din comun. Un om simplu si deosebit, care a trecut de la o cariera sportiva la una de arta in adevaratul sens al cuvantului. In Ardeal, codrii seculari din Muntii Apuseni sau din Carpatii Orientali sunt plini de copaci care stiu “sa cante”. Adica, acei arbori care pot da viata sunetelor dupa ce sunt prelucrati de catre mesterii care ajuta la nasterea unui instrument muzical dintr-un trunchi cu scoarta aspra. Viorile lui Francisc sunt construite intr-o casa ferita de ochii curiosilor, plina cu flori si multa verdeata din mai multe esente de lemn. Ne-a explicat pe indelete cum gaseste el lemnul pentru spatele viorii. El cauta un anume fel de paltin, unul considerat de catre silvicultori ca drept „bolnav”.  Este vorba despre o anomalie genetica, care da paltinul cret, un copac ce produce o rezonanta muzicala deosebita.

Dupa ce am savurat piesa lui John Lennon cantata in acorduri de vioara de catre prietenul nostru Francisc, am pornit spre ce urma sa fie miezul acestui peregrinaj prin Ardeal.

Castelul Teleki de la Gornesti avea sa ne primeasca ca pe niste oaspeti de seama cu bratele deschise pentru a-i sorbi istoria si frumusetea pe care trecerea timpului nu a facut decat sa i-o amplifice. Acest castel are un farmec aparte prin simplul fapt ca poate fi vizitat o singura data pe an, anul acesta ziua de Sf. Ilie fiind norocoasa castigatoare. Palatul a fost construit in stilul palatelor Grassalkovich. Are plan in formă de U, cu un pavilion central decrosat, in trei axe. Aripile palatului formeaza o curte de onoare ampla, orientata spre parc. Gradina este absolut superba si te cheama la visare si la contopirea cu natura.

Dupa o gura de aer proaspat si medieval ne delectam acum cu gusturi fine si naturale, Razvan fiind un alt om frumos pe care am avut ocazia sa il cunosc, un tanar antreprenor de 27 de ani care a urmat studiile la Londra si acum si-a gasit linistea in satul Idicel Padure, un loc de poveste in care cat e ziua de lunga culege cu grija ciresele, le dichiseste cu multa pasiune pentru a crea ceea ce el numeste „Dulceata lu’ Razvan”. Este un om frumos, care iubeste nespus ceea ce face, inspirat de natura feerica ce-l inconjoara, care ne-a impartasit cu un glas cald cum numai ardelenilor le-a fost dat sa il aiba pasiunea vietii sale si care ne-a intampinat cu gogosi calde si cu 3 feluri de dulceata, facuta chiar de el. O experienta cum rar iti este dat in viata sa intalnesti.

La Dumbraveni am pasit intr-un alt loc de poveste, pentru a ne incanta privirea si a ne bucura sufletul cu mireasma veche a castelelor Apafi si Bethlen. Tot aici am asistat la o scurta incursiune in istorie povestita cu talc de un localnic chiar in Biserica armeano-catolica, un loc pe care iubitorii de frumos si vechi nu ar trebui sa il rateze.

Timp de doua zile cat a durat periplul meu prin Transilvania nu m-am putut satura de frumos. La fiecare pas, cu fiecare respiratie descopereai ceva nou, te incantai, respirai si iar te incantai de atata frumusete ce roia in jurul tau.

As reveni oricand in acele locuri medievale in care timpul si spatiul se contopesc pentru a te purta intr-o lume ireala, o lume mai buna, mai frumoasa, o lume ascunsa parca de civilizatie si totusi care poarta un aer atat de cult.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: