pura inocenta

Screenshot_2013-10-09-21-03-11

Era putin trecut de miezul unei zile in care soarele incalzea placut parcul plin de porumbei. Paseam agale printre frunzele aramii, cu mintea presarata de ganduri razlete. 

Imi apare in fata imaginea unei fetite de vreo 5 anisori, asortata cochet in culori pastelate, alaturi de mama ce nu termina sa o critice. „Ti-am luat meniu cu jucarie, ce mai vrei acum?” Ochii ei erau fixati pe replicile femeii care o tragea brutal de mana si gangura cate-n luna si-n stele. Era tacuta si chipul ei afisa o imagine senina, care insa nu pricepea nimic. O suie pe o bancuta si ii arunca in fata cartea de colorat. „Na, fa-ti de lucru”. Copila se apuca zambind de colorat cateva animalute, se uita la un porumbel si ii intinde un creion colorat. In clipa aceea porumbelul se spetie si zboara iar ea rade puternic. „Taci, iti zic, nu vezi ca vorbesc la telefon?” rasuna tipatul femeii deranjate de inocenta unui copil. 

Se apuca din nou de desenat gesticuland cateva miscari vioaie, ca si cand si-ar fi amintit o melodie care ii placea. Deseneaza, ca si cand nimeni nu ar vedea, danseaza, ca si cand nimeni nu ar exista in universul ei. 

Este fericita, in universul ei magic, cu doua creioane colorate si o carticica in mana. Femeia isi continua conversatia nepasatoare de fiinta gingasa careia i-a dat nastere in urma cu cativa ani. Poate nici nu a dorit-o, poate asa s-a intamplat. Copila in schimb nu percepe brutalitatea vorbelor rostite iar chipul ei senin cu ochi albastri te face sa o iei in brate, desi iti este straina. 

Dupa un timp soseste si tatal sau care o vede desenand si o aplauda. Isi ridica ochii zambind spre chipul tatalui si acum se simte apreciata. Chipul ei calm si senin de mai devreme se transforma in cea mai frumoasa imagine vazuta vreodata. Un zambet larg ii acopera fata si fericita sare in bratele tatalui care o saruta pe frunte. 

Cum poate exista atata rautate la femeia care da nastere unei fiinte atat de gingase? Cum se poate numi MAMA femeia care isi chinuie propriul copil, femeia care nu vede frumusetea si inocenta unui suflet atat de nevinovat? 

Mi s-a scurs o lacrima pe obraz privind doar una din scenele dramatice ale familiei din secolul 21. Mi-ar placea sa cred ca este un caz rar, insa stiu in fond ca nu este asa. 

Am uitat sa fim oameni, am uitat sa fim mame, am uitat sa privim inocenta cu ochi buni. Am uitat sa ne iubim copiii la numai cativa ani dupa ce le dam nastere, am uitat sa fim femei responsabile pentru lucrurile pe care odata ni le-am dorit. 

In clipa aceea am simtit un puternic fior matern, am simtit cata dragoste am de oferit si cat de diferiti suntem ca oameni. Am trait o lectie de viata, am vazut cazul cel mai sumbru si cel mai trist si am simtit ca se apropie momentul sa fiu ceea ce imi doresc. 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: